destinatii

Sorrento

November 17, 2014

Dupa Napoli si Pompeii, urmatoarea destinatie in turul Italiei a fost Sorrento – primul oras care deschide itinerariul pe Coasta Amalfitana.

Vacanta pe coasta italiana Amalfi poate fi deopotriva de spectacol sau de cosmar. Este important sa ai in vedere ca in high-season este aproape imposibil sa te bucuri de la dolce vita. Temperaturile sunt ridicate, turistii sunt in numar atat de mare, incat, uneori, accesul in orasele de pe coasta este limitat sau chiar restrictionat pentru cateva ore, iar serviciile pentru turisti sunt cu mult depasite. Cele trei zile petrecute pe Coasta Amalfitana (1 zi in Sorrento si 2 in Positano) au fost neasteptat de insorite pentru luna octombrie, cu turisti in mare parte americani si italieni, si cu o atmosfera care era intr-adevar de vacanta, fara zumzet, fara haos. Nu am fost nevoita sa stau la coada pentru un loc la restaurant, nu era nimeni care sa iti sufle in ceafa sau sa-ti numere inghititurile, iar chaiselong-urile erau libere, desi plaja este foarte mica si numarul este limitat. Totul perfect si toate lumea relaxata.

IN SITU


Drumul de aproape 30 km, de la Pompeii spre peninsula Sorrentina, nu este deloc ofertant in privelisti mai ales ca autostrada trece printr-un super tunel (SS145). Insa, cu 5 km inainte de Sorrento, daca nu uiti sa iesi din tunel, in dreptul oraselului Montechiaro, poti admira o priveliste jaw-drops. Privelistea ofera o prima impresie asupra Sorrento, care pare cocotat pe stanci, cu livezi de lamai si casute colorate, scaldat in apele azurii ale golfului Napoli, cu multe porturi mici in care sunt ancorate barcute la fel de colorate.

Fiind cu masina, cautarile privind cazarea au vizat in principal ca printre facilitati, sa existe disponibilitatea unui loc de parcare. Am ales hotel Rivage, unde desi am platit 12 euro pentru o zi de parcare, m-am bucurat ca era lipita de hotel si evident nu a fost nevoie sa urc sa cobor bagaje. Locurile la liber sunt aproape inexistente, iar preturile la parcarile publice sunt de minim 20 euro / zi. Hotelul nu este wow, insa este curat, camerele sunt mari, are wi-fi, terasa in camera cu super view peste golf iar peste drum este si un supermarket cu limoncello mult mai ieftin decat pe strazile pietonale pentru turisti. In plus, hotelul este situat la drumul principal si foarte bine pozitionat fata de principalele atractii.

Sorrento este un orasel micut, cu strazi inguste cu piatra cubica, pitoresti, ingrijite, pline ochi cu restaurante, magazine cu suveniruri, gelaterii, hoteluri chic sapate in stanca si miros placut de lamai. Cel mai probabil il poti strabate in lung si-n lat in 1-2h. Obiectivele turistice nu sunt numeroase, in schimb panorama oferita ramane imprimata pe retina. Dintre acestea pot recomanda Cloister San Francesco (manastire si biserica unde chiar am surprins o nunta), Piazza della Vittoria si Villa Comunale (gradinile publice) de unde poti cobori cu liftul in Marina Piccola. Fiind situat la 50 m deasupra marii, accesul la plaja se face fie coborand foarte multe scari, fie cu liftul pentru 1 Euro calatoria. Coborarea intotdeauna este mai placuta asa ca am ales scarile in primul rand si pentru cateva poze spectaculoase. La un moment dat, scarile sapa in munte si esti nevoit sa treci printr-o mini grota, ceea ce face coborarea mult mai palpitanta. La urcare putini se incumata si prefera sa urce cu liftul si, de cele mai multe ori, stai la coada.

Daca esti in cautarea unor fotografii spectaculoase, calr nu trebuie sa ratezi Valle dei Mulini. Cu siguranta ai vazut imaginea pe Internet intr-un articol cu top hidden places! Sorrento este mic si nu va fi o problema sa gasesti locul cu pricina, mai ales daca salvezi harta cu Google Maps. Pe Viale Enrico Caruso, in spatele Pietei Tasso, se deschide un hau in care se poate zari o constructie abandonata. Aici troneaza o moara de grau, scoasa din uz de pe la 1866 si care ii da numele vaii. In timp ce eu am admirat de la inaltime imaginea, unii turisti, coborau la nivelul ei si cred ca urmau un traseu.

Marina Granda si Marina Piccola sunt plajele centrale din Sorrento. Plaje spus cam mult, avand in vedere ca sunt aproape inexistente, nisipul (daca exista) este negricios iar accesul in apa este ingreunat datorita pietrelor. In Marina Picolla, familiile de pescari care administreaza restaurantele de pe plaja, au amenajat pontoane late – sollarium terrace cu chaiselong-uri, umbrelute si scari direct in apa, pentru a usura accesul in apa si fara acei pantofi speciali din cauciuc (pe care cel mai probabil i-ai uitat in camera). Este si cazul Peter’s Beach, unde pentru o zi de plaja platesti 10 euro. Alta variante pentru plaja sunt insulele din imprejur, la care te poti deplasa doar cu ambarcatiuni private, precum si pe celebrele insule Capri sau Ischia (suprapopulate de turisti), unde poti ajunge cu una din cursele regulate de ferry sau hidrofoil.

DE GUSTIBUS


Sorrento este raiul bucatareselor care cauta cele mai mari lamai cu cea mai groasa coaja pentru cozonacul de Craciun. Am ramas socata sa vad aici cele mai mari lamai din viata mea. Se numesc sfusato si practic sunt de marimea sau chiar mai mari ca un grapefruit, de un galben mai pal insa mult mai zemoase si cu putini samburi. Lamaile gigant au un miros pronuntat si sunt folosite pentru coaja lor in patiserie si in prepararea bauturilor alcoolice. Nelipsit de la orice masa si prezent in toate bagajele turistilor este limoncello-ul – digestivul italienilor. Pe drumurile dintre statiuni se vad terase intregi cu pomii de lamai, acoperiti cu panze groase, pentru a-i proteja de ger sau grindina.

Meniul restaurantelor din Marina Piccola nu exista fizic, el variaza in functie de captura zilei si de ce se gateste in ziua respectiva. Desi par banale, uleiul de masline in combinatie cu zeama lamailor gigant dau o super savoare preparatelor din peste. Unde mai pui ca acestea sunt gatite pe gratarul de la intrarea in restaurant, cat sa salivezi in asteptarea lor. Recomandarea mea: nu ezitati sa mancati peste proaspat sau fructe de mare. Portiile sunt generoase, iar preturile decente, la fel ca la cherhanaua de pe plaja din Vama Veche.

Un alt preparat specific Coastei Amalfitane este ravioli caprese. Gustul unic la rosiilor crescute in solul negricios de lava alaturi de branza locala caciotta si cu aroma busuiocului proaspat transforma niste banali ravioli, facuti in casa, intr-o delicatesa culinara.

In Marina Grande am nimerit total intamplator la un restaurant mult mai fancy  ca majoritatea celorlalte si cu un design interior foarte dragut – Soul and Fish. In acest restaurant, administrat de niste tineri foarte educati in ale gastronomiei, am incercat pestele zilei pe pat de rucola si cu un dressing de lamaie si pestele zilei cu sos picant de rosii. Ambele au fost ireprosabil gatite, iar gustul unul de vis (imi ploua in gura si acum gandindu-ma). Am incheiat cina spectaculos cu delizia al limone. Aceasta prajitura specifica zonei Campania, cu blat pufos ca un burete, imbibat in sirop de lamaie, acoperit si umplut cu crema de lamaie, te face sa reconsideri daca tiramisu ramane prima optiune.

CE NU STII


  • acelasi limoncello din magazinele de suveniruri este mult mai ieftin in supermarket-urile locale.
  • pe langa minunata licoare galbuie, un alt suvenir poate fi o pereche de sandale confectionate pe loc, in 10-15 minute, de artizani locali precum La Conchiglia

 

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply